Iconografie META: Art Is My Weapon


    „Art Is My Weapon“ este o lucrare modulară, ce sondează obiectul lingvistic, estetic și ideologic în egală măsură. Pe mai multe suporturi (plexi transparent, aluminiu, poliplan, fier-beton, papier mâché) sau direct pe perete, am înscris acest mesaj, acest enunț, acest slogan, în caractere diferite. Fiecare modul are propria sa identitate formală. Se trece de la transparența scriiturii pe plexi la luminozitatea tubului de neon fixat pe perete; de la bannerul masiv, cu o scriitură în manieră „advertising“, la duritatea fierului-beton cu litere decupate în negativ; de la armonia picturală de culori complementare (între suport și literă) la grafismul suportului de ziar cu litere în relief, colate și ele.
     
    În ciuda diversității modulare, „Art Is My Weapon“ se păstrează în spiritul minimalismului și Artei Povera. Un senzor de prezență, plasat ici și colo, declanșează zgomotul unei arme.
     
    Lucrarea trimite la arta serială, la formaliștii avangardei ruse și la opera lui Mladen Stilinovič, artist croat al neo-avangardei informale, intitulată „An artist who cannot speak English is no artist“ (1994).
     
    Ca și Mladen Stilinovič, am optat pentru un mesaj scris în engleză, „the hegemonic language of globalization“, „a euphemism for capitalism“.
     
    În background-ul ideologic comunist, artistul era un luptător angrenat în conflicte vitale, format și educat în spiritul luptei pentru pace, al luptei de clasă, al luptei împotriva vechiului regim sau al luptei pentru binele întregului popor. Comuniștii au făcut din arta angajată social un stindard de luptă în timpul Războiului Rece și toate experimentele din afara acestei paradigme erau considerate decadente.
     
    Dacă acum, parafrazându-l pe Stilinovič, un artist care nu vorbește engleza nu e artist, atunci, în regimul comunist, nu puteai fi artist dacă nu aveai o „armă“, dacă nu făceai o artă angajată social. Regimurile și ideologiile condiționau, atunci ca și acum, în sensul legitimării sau de-legitimării, perimetrul artistic.
     
    În spațiul cultural post-comunist, s-a păstrat ceva din vechiul slogan, o formulă lingvistică recrutată din recuzita luptătorului, formulă ce pendulează între ideologic și estetic. Limbajul artistic se reduce în manieră minimală la limbajul cotidian, într-o retorică vizuală ce include imaginea care nu se arată. Nici limbajul cotidian nu poate face prea mult, în încercarea sa de a trece „dincolo de vorbăria goală“. Și totuși în funcție de un model cultural, sloganul nostru poate fi citit într-un mod descriptiv, normativ, imperativ, restrictiv, repetitiv sau restitutiv.
     
    Tendințele repetitive din „Art Is My Weapon“ se transformă în tendințe restitutive, ca să folosim limbajul psihanalizei, pentru care repetiția constituie un reper central. Restituirea vizează paradigme precum ideologii/artist/legitimare sau de-legitimare artistică.
     
    „Art Is My Weapon“ e restrânsă la o schemă aproape letristă, la o formulă vizuală legată de un comportament lingvistic și non-lingvistic. Mesajul descrie un comportament relațional, el însuși o punere în relație, și poate fi citit dintr-o dublă perspectivă, concomitent auto-ironică și gravă.
     
    Punem accentul pe manipularea textuală, pe mesaj și faptele de limbaj, admițând participarea la joc și asumarea unor reguli.
     
    „Art Is My Weapon“ sondează agresivitatea, forța, în practica artistică și socială, în planul grav, și, prin plonjarea într-o retorică vizuală circulară, ludică, apropiată de joc și de jocurile de limbaj, pătrundem în registrul ironic și auto-ironic.
     
    Multiplicitatea și varietatea suporturilor pe care am înscris mesajul duce la arta serială, la relativism și la relații tautologice, în dorința de a trece „dincolo de vorbăria goală“: „tentația de a vorbi despre ceea ce nu poate fi arătat“ poate trimite la Wittgenstein, la teoriile despre limbaj și jocuri de limbaj.
     
    Pe de altă parte, am încercat să ne păstrăm în obiectualitate, într-o lume de obiecte concrete, epidermice, într-un comentariu concret. El poate fi citit ca declarație imperativă cu impact social sau dimpotrivă, ca o retragere din zgomotul ideologiilor de orice fel, comuniste și capitaliste, deopotrivă, ideologii care au deplină putere în a legitima sau de-legitima actul artistic, obiectul artistic. Din acest punct de vedere, „weapon“ aparține mai degrabă paradigmei avangardei, care era, la origine, un termen militar.
     
     
     
     2META, București, 2001