UNDERground


    Compoziția „UNDERground“ poate fi citită ca un comentariu vizual prilejuit de mineriade, fenomene care au marcat istoria noastră post-comunistă în 1990 și 1991 (și mai târziu în 1999).
     
    „UNDERground“ constă într-un ansamblu de nouă nuduri feminine modelate în tehnica pastei de hârtie și acoperite parțial cu material textil imitând blana de animal – animal print – parțial cu material sclipitor, lucios. Nudurile sunt reprezentate șezând, cu căști de miner pe cap; în contrast cu modelajul fin al corpurilor, fețele sunt nediferențiate și tratate sumar.
     
    În spatele acestui grup statuar se proiectează pe un ecran un film video în care tinere fete, ca într-o „fashion session“ probează, într-o manieră relaxată, senină, chiar amuzantă, căști de miner. Aflat în semi-întuneric, ansamblul statuar din prim-plan e oarecum pulverizat, dematerializat. Eclerajul colorat din fundal evidențiază însă realitatea obiectuală.
     
    Trimiterile se fac la tradiția nudului feminin în sculptură, pe de o parte, și, pe de altă parte, la tehnica portretului în mișcare din filmul de fundal.
     
    Statismul figurilor din prim-plan contrastează cu imaginile în mișcare proiectate pe ecranul din planul secund. Spațiul în care se află amplasat grupul statuar al nudurilor „nu se comportă ca un vid, ci ca un corp“, în timp ce ecranul din spate se comportă ca un trompe-l’œil clasic.­
     
    Tehnica în care sunt modelate nudurile feminine (pasta de hârtie) este tehnica de realizare a manechinelor și păpușilor.
     
    Mai este de menționat refuzul luminii naturale, atmosfera de semi-întuneric străpunsă de lumina slabă a lămpașelor de pe căștile de miner din planul I și lumina colorată, în mișcare, din planul II.
     

    Evenimente care au marcat profund începutul perioadei post-totalitare, mineriadele – fenomen complex, incluzând incidente violente între minerii din Valea Jiului și locuitorii capitalei – au constituit un traumatism, o traumă care încă ne bântuie, în istoria care se voia un nou început și nu o continuare a distrugerii, violenței, dominației, voinței de putere a unor forțe obscure. Din acest punct de vedere, Mineriadele pot fi asociate cu „pulsiunile de moarte“, investite cu energie regresivă, primară, cu tendința de dominație prin distrugere și violență care au afectat puternic întreaga societate românească post-decembristă.
     
    Mineriadele au izbucnit în anii 1990-1991, într-o lume abia ieșită din comunism, într-o democrație încă slabă, în formare, o lume dezorientată, cu teama că „mâine înseamnă de fapt ieri“, o lume cu o stare incipientă de panică provocată de dezordine (opusă ordinii și disciplinei comuniste, riguros controlată de la centru), cu o lipsă a ierarhiilor instituționale. În acest peisaj, mineriadele sunt investite cu o energie regresivă, contribuind din plin la creșterea dezordinii și panicii
    și încercând să instituie o autoritate bazată pe violență, forță, distrugere.
     
    Mineriadele, ca instrument al violenței organizate în încercarea de a menține dominația, pot fi valorizate ca aparținând „pulsiunilor de moarte“.
     
    Speranțele unui nou început, punctul de plecare pentru reinvestirea și redefinirea ordinii sociale se voiau, în mod contrar, investite cu pulsiuni de viață și regenerare (Eros), opuse comportamental pulsiunilor de distrugere și moarte.
     
    Lucrarea noastră „UNDERground“ a operat o deplasare, un transfer de valori, de la o reprezentare existentă la una dorită, de la o reprezentare temută la una iubită, de la o reprezentare investită cu pulsiuni de moarte la una investită cu pulsiuni de viață. Era vorba chiar de transformarea unei pulsiuni în contrariul său, de la tot ce era legat de negativ și distrugere la ceea ce însemna valoare pozitivă și Eros.
     
    De aici și grupul de fete tinere, pline de grație și seninătate din filmul de fundal.
     
     •
     
    De altfel, imagistica feminină și cea a minerilor sunt unite sub semnul „Complexului lui Novalis“, care asimilează coborârea minerului în subteran cu o acuplare; se vorbește despre „o fenomenologie eufemizată a cavităților“.
     
    Pentru Novalis „minerul e un astrolog răsturnat“ (Bachelard). Cum spune el însuși, „minerul este eroul profunzimii, pregătit să primească darurile cerești și să se exalte dincolo de lume și de mizeriile ei“. „Minerul are pentru Pământ aceeași ardoare ca pentru o logodnică“ și ascultă chemarea subterană „la marginea profunzimilor obscure“.
     
    Scobitura, cavitatea, grota subterană sunt asimilate cu mina și sexul femeii. Se vorbește despre „grota de spaimă“ sau „grota de uimită încântare“ (refugiu, paradis inițial). Corelația dintre determinanții grotei, cavernei, minei, „jilavă și întunecoasă“ și atributele feminității sunt evidente, „orice cavitate e sexualmente determinată“.
     
    Intimitatea funerară este celălalt atribut polar al feminității și minei, punând în relație mormântul și pântecele matern. „Viața nu e altceva decât desprinderea din măruntaiele pământului.“
     
    Simbolistica funerară e legată de aspectul fecundității redutabile, iar zeița feminină se numește KALI sau VENUS LIBIDINA.

     
    „UNDERground“ poate fi privită ca o ficțiune vizuală, cu elemente de intertextualitate; chiar imaginile filmate din planul secund, cu atmosfera senină în care tinerele probează căști de miner, pot fi citite ca un comentariu vizual la ceea ce se petrece în primul plan, la grupul statuar feminin lipsit de modelajul figurii, ca o deturnare de imagini.
     
    Ca niveluri ale aceleiași imagini, ficțiunea vizuală este însoțită de un comentariu vizual, chiar în interiorul aceleiași lucrări; așa cum lucrarea însăși este un comentariu vizual la evenimente din realitatea istoriei recente. Atitudinea META se conturează în toate aceste comentarii vizuale, metaficțiuni vizuale.
     
    Prin relația de deplasare și transfer se producea o devalorizare a agresivității mineriadelor și o reinvestire într-un nou început al istoriei post-decembriste.
     
    Sublimarea, transmutarea valorilor aveau rolul de a scoate la suprafață, la lumină, „de pe fundul minei“,
    tot ceea ce era ascuns și privit ca redutabil și distrugător. Într-un imaginar vizual, istoria ca reintegrare a unui început, care unește și nu dezbină, devenea posibilă.
     
     
     
     2META, București, 2002