La MINEreală


    Proiectul „La MINEreală“ poate fi privit ca un pandant la metaficțiunea vizuală din „UNDERground“.
     
    Lucrarea propriu-zisă este o instalație interactivă. Într-o încăpere cu lumină obscură am așezat căști de miner pe scaune, lângă perete. Spectatorii sunt invitați să se așeze și, cu ajutorul căștilor de miner, să descopere, prin fasciculele de lumină proiectate de ele (și prin mișcările capului) imagini și umbre pe perete.
     
    „La MINEreală“ echivalează cu o căutare în nocturnul minei și al sinelui (printr-un joc de cuvinte), o imagine cu un grad ridicat de entropie, cu un grad ridicat de informație vizuală; e ceva ce mai degrabă experimentezi, nu e cu tot dinadinsul ceva de văzut cu ochii (cu ochii fizici). Din acest punct de vedere, titlul lucrării – „La MINEreală“ – trimite la acel „acte manqué“ al psihanalizei, „erori, deformări ale vorbirii, care nu se atribuie doar neatenției sau întâmplării“. „Așa-zisul act ratat este de fapt, pe un alt plan, un act reușit: dorința inconștientă se realizează prin el într-un mod adesea foarte manifest.“
     
    Privind la nimereală eclerajele de lumini și umbre, proiecții ale fasciculelor de lumină a căror sursă este casca de miner, poți descoperi „sinele real“, ascuns, prețios (ca rezervor al energiei psihice) asemeni mineralelor îngropate în străfundurile minei, pe care minerii, în coborârea lor regulată în subteran, le descoperă din întâmplare (la nimereală) sau nu, aducându-le la lumina zilei.
     
    Din altă perspectivă, mai radicală (de tip zen, de exemplu), nu există niciun adevăr interior, ascuns, de descoperit; sinele nu există, nu e real, și asumarea unei totale desubiectivări înseamnă, de fapt, confruntarea cu vidul imaginii din jocul de lumini și umbre.
     
    Riscul deschiderii granițelor vizibilului până la pierderea identității imaginii conduce spre nereprezentare. Trecerea în spatele imaginii cunoscute (cu toate stereotipiile ei de reprezentare), într-un fel de interfață ce ne poate dezvălui adevăruri nevăzute, adevăruri altfel gândite, ca și autoreflexivitatea asupra unui vizual fluid și imprecis fac parte din strategia unui discurs META.
     
    Împingerea imaginii spre nereprezentabil, spre inomabil, într-un discurs ce supralicitează atât jocul vizual, cât și jocul de cuvinte, într-o rupere de granițe, căutând forma ideală și absența formei în egală măsură – și aceasta poate fi o experiență META.
     
    De altfel, a reflecta asupra unei paradigme vizuale, lingvistice, poetice, comportamentale înseamnă a mai diminua ceva din trauma colectivă prilejuită de Mineriade prin valorizarea unei experiențe personale (legată de miner, mină, mineral).
     
    2META, București, 2001
     
    * Este un joc de cuvinte: pe de o parte, Mine ne duce cu gândul la ideea de Sine și, de asemenea, în română, este pluralul cuvântului mină (mine); pe de altă parte, MINEreală include cuvântul Real.