Un meta-discurs vizând VERNISAJUL


    VERNISAJUL, ca meta-discurs, are în vedere multitudinea şi varietatea de voci, de discursuri – fie ele vizuale, teoretice, narative, logice, lingvistice etc. – de cele mai multe ori aproape paralele.
    La fiecare 10 minute au loc în lume zeci de vernisaje cu zeci de voci, fiecare afirmând ceva; sunt sute şi poate mii de discursuri vizuale şi lingvistice pe zi şi, dacă am avea acele simţuri să le putem capta, să le putem „prinde” pe toate, am urmări zeci de vernisaje simultan.
    În imposibilitatea de a accesa simultan VERNISAJE, am optat pentru un colaj de imagini şi de discursuri critice, rolul nostru fiind acela de a „recicla” imagini pre-existente.
    META-discursul vizual nu se situează deasupra. El este integrat în text. În textul vizual. Facem parte cu toţii din acest mare ADN vizual.
    Altădată, meta-discursul nostru se referea la EXPOZIŢIE şi propunea, alternativ, termenul de IMPOZIŢIE, sau la MUZEU, la instituţia muzeală ca atare; prin VERNISAJ, „instrumentarul” stereotipat al obiceiurilor noastre vizuale este pus din nou sub semnul întrebării.
    Oare în arta contemporană e necesar ”să schimbăm obiectul din jurul nostru” sau mai întâi trebuie să ieşim din stereotipia obiceiurilor vizuale şi „să transformăm relaţiile umane”, să instituim „noi subiectivităţi”, „noi intersecţii între oameni”*?

    „Vă invităm la VERNISAJ şi
    Declarăm expoziţia deschisă”

    2 META, București, 2001